Stimate Domnule Cutărescu!

Apreciem cu distins respect, cadoul discret acoperit de nisip egiptean făcut din dragoste distinsei prime doamne de ziua dumneaei; adică ne-am prins și noi mai pe urmă că de ce furăți în Egipt. Vă dorim din suflet ca relația de iubire să vă fie puternică, cel puțin la fel ca a celor doi Oameni Frumoși din povestioara de mai jos, pentru că veți avea mare nevoie de ea pe viitor. Singura diferență între cele două povești este că protagonistul nostru drag, între timp s-a stins, intubat, pe un pat de spital.  Într-o Românie în care sute de oameni frumoși mor zilnic răpuși de incompetență, iresponsabilitate și indolență. Într-o Românie pe care el a iubit-o din toți rărunchii și plămânii și … inimile care îi băteau în piept. Nu se dădea Dac liber ci ERA! Era un DAC adevărat și frumos, sincer și curat la suflet, ca un stejar! Te bucurai de adierea blândă a cântecelor lui, de umbra caldă a povestirilor lui, de roadele dulci ale versurilor lui… Și de dragostea nesfârșită cu care te îmbrățișa.

Dar vă las cu una dintre povestioarele lui frumoase, de om frumos: Ioan Bândilă Mărceanu:

“Imediat după lansarea cărţii mele s-a întâmplat să rămân fără bani. Nu era nimic deosebit numai ca era ziua soţiei. Am invitat-o în maşină şi am mers către Bistriţa cu gândul de a merge până s-o termina benzina. Chiar ceva bănuţi aveam, dar nu de hotel sau de masă deosebită. Îmi şi spuneam că o să dormim în maşină şi apoi o …să mai văd eu. Am ajuns dincolo de Bistriţa, spre Vatra Dornei, la Piatra Fântânele, la Dracula. Am intrat în restaurant care era destul de plin şi am comandat câte o cafea. Cânta o formaţie de muzică uşoară. Deodată mi-a venit o idee. Am mers la muzicanţi şi le-am cerut permisiunea să-mi prezint la microfon cartea nou apărută. Am făcut acest lucru şi apoi am dat un exemplar de carte să circule pe la mese cu propunerea ca fiecare care vrea, oriunde în volum, să scrie câte o dedicaţie, sau ce doresc, urmând ca apoi cartea să fie scoasă la licitaţie, iar eu să cânt cu taragotul (pe care mereu il iau cu mine) trei melodii populare dorite de câştigător. Uimiţi de propunere mesenii au intrat în joc. După ce s-a scris în exemplar după pofta inimii s-a inceput şi licitaţia: o sută, două sute, până s-a ajuns la 1.800 de lei. Am strigat aşa cum am văzut la televizor că se fac licitaţiile: 1.800 odată, 1.800 de două ori, 1.800 de trei ori. Adjudecat. Totul, desigur spre deliciul mesenilor, plini de uimire şi încântare. În timp ce mi se număra în mână banii a venit un cetăţean de la o masă cu mai multe persoane, masă ce era mai retrasă, întrebându-mă de ce nu am fost cu cartea pentru a se scrie pe ea şi pe la masa lor. Într-adevăr nu fusesem fiindcă am auzit că se vorbea germană, erau străini deci, şi nu am vrut să deranjez. Cel care m-a abordat vorbea perfect limba română şi aşa am aflat că acesta şi încă doi de la masă sunt maramureşeni, ingineri, ce lucrau în Austria, restul fiind colegi austrieci. Mi-au oferit pe loc pentru carte 400 de mărci vest-germane cu rugămintea de-a le cânta trei cântece maramureşene. Unul era Balada lui Pintea Haiducul. Au vrut să-i dea gata pe colegii austrieci şi i-au dat fiindcă le-am cântat din tot sufletul. M-au lăudat şi s-au simţit mândri, şi faţă de străini, că sunt români. În acelaşi timp mi-au spus că pot să comand orice vreau pentru mine şi soţia mea. Aşa că excursia începută fără bani şi fără destinaţie precisă s-a finalizat cu o masă pe cinste şi 400 de mărci-vest germane, care la vremea aceea era o sumă destul de frumoasă. Aşa a vrut Dumnezeu, mi-am spus, gândind la volumul meu de versuri şi taragot ca la copiii mei de suflet. Aşa a vrut Dumnezeu să-mi sărbătoresc soţia cu toată bogăţia şi cinstea cuvenită. Poezia a mai învins odată !!”

Drum lin printre versuri și doine! Ioan Bândilă Mărceanu